Prima doamnă a Cataloniei este româncă! Ce s-a întâmplat cu ea imediat după victoria soțului ei este uimitor….!

Carles Puigdemont, controversatul şef al executivului Cataloniei, este căsătorit cu o jurnalistă de origine română.

Carles Puigdemont s-a născut în Amer în anul 1962 și a crescut sub dictatura lui Franco. Carles provine dintr-o familie prin tradiție catalană, scrie BBC.

Încă din tinerețe, Puigdemont a fost pasionat de limba sa maternă, ulterior a continuat să studieze filologia catalană la una dintre universitățile locale, după care s-a angajat în presă.

Miquel Riera a lucrat cu el la un ziar pro-independență, acum cunoscut sub numele de El Punt Avui.

„Chiar de la început el era foarte interesat de noile tehnologii și de internet”, scrie Riera.

Rețelele de socializare au devenit instrumentele prin care își promova ideile politice, scrie BBC.

“Este un om care își face prietenii cu ușurință”, adaugă aceasta.

Puigdemont a fost primar al orașului Girona din 2011 până în 2016, când a fost ales președinte regional al Cataloniei.

Nu există nici un fel de contestație a statutului său printre susținătorii săi, care îl reamintesc în rugăciunile lor, scrie BBC.

“Puigdemont a fost absolut esențial pentru aducerea Cataluniei la locul unde este acum”, spune Montse Daban, președintele internațional al Adunării Naționale Catalane, o mișcare pro-independență la nivel local.

“El a fost o surpriză absolută și pozitivă pentru cetățenii catalani, care susțineau deja procesul de independență și au văzut cu dezamăgire că se confruntă cu mai multe sarcini”, continuă oficialul catalan.

Potrivit presei spaniole, Carles Puigdemont, liderul guvernului regional din Catalonia (Generalitat de Catalunya) este căsătorit cu românca Marcela Topor, cuplul având şi două fiice.

Puigdemont vorbeşte română, pe care învăţat-o de la consoarta sa.

Liderul separatist al Cataloniei şi soţia sa s-ar fi cunoscut în presă: Puigdemont a fost redactor-şef al ziarului „El Punt” (în prezent, „El Punt Avui”), cel mai mare din regiune, care este, de altfel, parţial subvenţionat de Generalitat de Catalunya.

Iar Marcela Topor a fost prezentatoare pentru televiziunea „El Punt Avui”, dar şi jurnalist la „Catalonia Today”, o publicaţie locală destinată vorbitorilor de limbă engleză.

După ce Puigdemont a fost ales primar în Girona în 2011, soţia sa şi-a continuat cariera în televiziune, susţinând cauza separatismului catalan.

La sfârşitul anului trecut, ea a publicat şi un editorial în care afirmă că „victoria blocului pro-independenţa în parlamentul catalan” a fost unul dintre momentele-cheie ale lui 2015 şi vorbea despre „începutul procesului de creare a unui stat catalan”.

Pe 10 ianuarie 2016, Marcela Topor a venit în Parlamentul de la Barcelona, unde şi-a îmbrăţişat soţul după ce acesta a fost desemnat în fruntea executivului regional.

Puigdemont şi Topor s-au fotografiat apoi împreună cu fostul lider al Cataloniei, Artur Mas, şi cu soţia acestuia. Iar luni, presă spaniolă şi catalană o poreclise deja pe româncă “prima doamna a Cataloniei”.

Adversarii separatiştilor au speculat, de asemenea, faptul că şi soţia lui Mas, Helena Rakosnik, are origini est-europene, tatăl ei fiind născut în Cehia.

Sursa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *